Târgul de Carte Gaudeamus Radio România


COMUNICAT DE PRESĂ
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Ediția Oradea 2023 ● 10 - 14 mai 2023 ● Piața Unirii

Cel mai iubit și mai citit târg de carte din România revine în Oradea! Deschiderea oficială a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc miercuri, 10 mai, la ora 12.00, iar târgul va fi deschis zilnic cu acces gratuit, în perioada 10 – 14 mai, între orele 10.00 și 21.00. La această ediție vor fi prezente peste 50 de branduri reunite în 45 de standuri, printre care figurează cele mai prestigioase edituri și agenții de difuzare de carte românească și străină. Oferta editorială va fi completată cu o generoasă selecție de jocuri educative și muzică de calitate.

Unul dintre reperele importante ale ediției orădene a Târgului de Carte Gaudeamus este reprezentat de suprafața netă ocupată de standuri - peste 660 mp - cea mai mare de până acum. Aceasta reprezintă un punct de referință important în ceea ce privește anvergura târgurilor de carte la nivel național, consolidându-se poziția acestuia în topul celor mai importante evenimente culturale din țară.

Astfel, oferta variată de mii de titluri din diverse domenii de editare este menită să acopere preferințele tuturor vizitatorilor, indiferent de vârstă și gusturi. Un număr semnificativ dintre acestea sunt apariții recente, reflectând astfel preocuparea organizatorilor de a fi mereu în pas cu noutățile editoriale. În plus, evenimentele editoriale vor fi la ordinea zilei, prin intermediul lansărilor și prezentărilor de carte și a întâlnirilor cu scriitorii, printre care sunt amintiți: Marian Godină, Gabriela Drăgan, Mihaela Cristina Drăgoi, Wilhelm Dancă, pr. dr. Cristian Bălănean,  prof. dr. Mihai Maci, Dr. Ioan F. Pop, Mircea Pașca. 

Împreună cu Asociația Pro Bambini din Oradea, târgul de carte Gaudeamus Radio România va organiza trei ateliere educaționale speciale, destinate în mod exclusiv celor mai tineri vizitatori.

A 9-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România este organizată de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

Mai multe detalii pe website-ul www.gaudeamus.ro 
 
Oradea, 9 mai 2023

Dacă vrei sau ai în plan să vizitezi Tîrgul de Carte din Oradea, noi te ajutăm cu cazarea în rtumosul oraș.

👉 Verifică oferta noastră de cazare!!!



iNFO primit de la Visit Oradea - „Comunicat de presa- Targul de carte Gaudeamus la Oradea”

SOURCE AND TAGS