Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Targoviste & Sinaia

Itinerariu

Ziua 1

Intalnirea cu insotitorul de grup va avea loc la ora 06:30 in Parcarea ACADEMIEI MILITARE ROMANE (Universitatea Nationala de Aparare Carol I), iar plecarea la ora 07:00. Se va urma traseul Bucuresti-Targoviste-Sinaia.
Prima oprire o vom face la Târgovişte, oras care a devenit, încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (cca. 1368), curte domnească secundară, iar din primul deceniu al secolului al XV-lea reşedinţă principală a voievodului Mihail (cca. 1409-1420), fiul şi asociatul la domnie al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), domnul Ţării Româneşti (Maior Valachia). Din acest început de veac, curtea de pe valea Ialomiţei, potenţată în evoluţia sa de importante activităţi comerciale, precum şi de anumite circumstanţe politico-militare, a devenit, în scurt timp, principala reşedinţă a suveranilor Ţării Româneşti, curte care şi-a păstrat funcţiile, cu unele intermitenţe, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Continuam calatoria spre Manastirea Dealu, unde vom petrece cateva minute, asezamant despre care se spune ca a fost intemeiat iniţial de către Mircea cel Bătrân, însă Radu cel Mare este cel care a ctitorit-o în anul 1500. Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. 
Ne indreptam apoi catre Sinaia, unde vom avea o pauza pentru masa de pranz,si, dupa o scurta plimbare, vizitam pe rand Muzeul Orasului Sinaia, Manastirea Sinaia, apoi ne indreptam spre Casa memoriala George Enescu.
Muzeul Orasului Sinaia a fost deschis in Palatul Florescu-Ştirbei, în prezent cea mai veche vilă a oraşului, construită în anul 1875. Aici, oaspetii vor regăsi pagini din istoria oraşului, vor putea admira Salonul aristocratic, pe cel dedicat personalităţilor, sporturilor, cercetaşilor sau cadrului natural. Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş l-au determinat pe George Enescu, ca, din banii câştigaţi în primul său turneu în America, să-şi construiască aici - între anii 1923 şi 1926 - o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş. În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, el a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei. Astazi o vizitam ca fiind Casa memoriala George Enescu.
Dupa vizite, revenim spre casa pe ruta Sinaia - Bucuresti, unde vom ajunge seara,in functie de trafic.

Descriere

Destinatie: Romania

Durata: 1 zi, fara cazare

Tarife Seniori 55+ / Studenti : 99 Lei/pers

Tarif Early Booking pana la 31.12.2019 : 99 Lei/pers

ATENTIE: 
  • Grup minim 40 persoane
  • In cazul nerealizarii numarului minim de participanti mentionat in program, agentia isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea inscrierii la un program similar;
  • Tarifele pentru intrarile la obiectivele turistice sunt informative si se pot modifica;
  • Insotitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului.

Servicii incluse:
✔ Transport cu autocar clasificat;
✔ Vizitele mentionate in program (nu includ biletele de intrare);
✔ Insotitor de grup din partea agentiei.

Servicii neincluse:
✖ Intrarile la obiectivele turistice si eventualele servicii de ghizi locali/ tarife informative;
✖ Tarife informative: Muzeul Judetean Buzau - 10 Lei/pers, Mausoleul Marasesti - 5 Lei/pers, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” – 12 Lei/pers, Muzeul Orasului Sinaia -10 Lei/pers, Muzeul George Enescu - 10 Lei/pers;
✖ Masa de pranz;
✖ Supliment pentru locuri preferentiale (primele 3 randuri de banchete) – 20 Lei/pers;
✖ Alte taxe/servicii/cheltuieli personale.

Condiţii de plata/anulare - Excursii de 1 zi, sezon 2020
» Avans 50% la înscriere, diferența cu 30 zile înainte de plecare; conditii standard de anulare – conform contract de colaborare/de comercializare a pachetelor de servicii turistice.
» Plata 100% la inscriere in cazul ofertelor speciale/early booking/tarif senior +55/student/tarif unic; penalizare 100% in caz de anulare.
Prezentul program este parte integrantă a contractului de comercializare a pachetului turistic.