Hotelul Crisana ⭐⭐ este situat la intrarea în stațiunea Băile Felix, dinspre Oradea.
Structurat pe 8 etaje, hotelul beneficiază de 2 camere single, 91 de camere duble și 3 apartamente.
Toate camerele sunt dotate cu balcon, două paturi twin, televizor, cablu TV, telefon și baie cu cabină de duș sau cadă.
Apartamentele sunt alcătuite din living cu canapea și dormitor. Opțional, la recepție, se poate achiziționa și minibarul.
Pentru petrecerea timpului liber, turiștii au la dispoziție piscina exterioară cu apă termominerală deschisă pe tot parcursul anului.
Restaurantul hotelului dispune de o capacitate de 220 de locuri în sala principală și două separeuri.
Hotelul dispune de o sală de conferințe cu o capacitate de 80 de locuri.
SPA Hotel Crisana
Baza de tratament se află în incinta hotelului și este dotată cu secții de electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie, crenoterapie și masaj. Aceasta este specializată în tratarea bolilor reumatismale (acute, cronice, inflamatorii, degenerative), neurologice (hemiplegii) și afecțiuni post traumatice (entorse, luxații, fracturi).