Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Cabana COCEANU

Descriere

Cabana Coceanu este construită pe teritoriul localității Gura Teghii.
Comuna Gura Teghii este situată în partea de nord a județului Buzău, pe cursul superior al râului Bâsca, la poalele Penteleului, la o distanță de 91 km de municipiul Buzău și 18 km față de orașul Nehoiu.
Din punct de vedere geografic comuna aparține Subcarpaților de Curbură și se află la limita dintre Subcarpații Buzăului și Subcarpații Vrancei. Din zonele accesibile ale comunei se deschid, în fața ochilor, largi și pitorești perspective și anume: spre miazănoapte, se văd munții Vrancei, la est comuna Lopătari, la sud comunele Brăești, Bozioru, Colți și Nehoiu, iar la vest comuna Siriu.
Cabana este situata in zona montana, pe raza ocolului silvic Nehoiu, la varsarea paraului Coceanu in paraul Basca Mare. Fiind inconjurata de padure este amplasata pe malul stang al paraului Basca Bare oferind posibilitatea petrecerii unor clipe de liniste si relaxare intr-un cadru deosebit.
Constructia a fost preluata in anul 1990 de la fosta Intreprindere Forestiera de Exploatare si Transport Nehoiu. Pe parcursul perioadei 1990 – 2007 au fost efectuate, in diverse etape, lucrari de finisaj al interiorului cabanei.
Cabana a fost construita in anii ‘80 fiind constituita din parter si mansarda. In perioada 1990-2007, dupa preluarea cabanei de la I.F.E.T.Nehoiu, au fost efectuate lucrari de finisaj la interiorul si exteriorul cabanei.
La parterul cabanei se situeaza sala de mese, baia si bucataria, iar la mansarda 3 dormitoare. In curtea acesteia se afla un foisor din lemn si un gratar din zidarie de piatra.
Obiective turistice: Monumentul Înfrățirii Neamului, Muntele Penteleu, Rezervația Naturală Focul Viu, Vulcanii Noroioși.
Drumul de acces este drum forestier ușor de parcurs cu mașina, semnalul GSM este foarte slab.
Dispune de 18 locuri cu baie comună, bucătărie, sală de activități, curte cu foișor și grătar.


Alegeti o noua data de Check-in si Check-out pentru a vedea disponibilitatea.
Daca nu se afiseaza nicio oferta, va rugam dati click aici pentru a trimite o cerere de oferta.

Locatie