Hotel Soimul ⭐⭐⭐ este situat în stațiunea Poiana Brasov, în mijlocul naturii, la o altitudine de 1030 m, oferind o vedere panoramică spectaculoasă asupra împrejurimilor Masivului Postăvarul. Aflat foarte aproape de pârtiile de schi și de traseele montane, hotelul pune la dispoziție o largă varietate de facilități.
Bucurați-vă de camerele elegante și dotate modern, cu priveliște impresionantă, de serviciile de Restaurant&Bar care pot satisface și cele mai exigente gusturi, de zona de SPA&Wellness, ideală pentru relaxare, totul într-o atmosferă caldă și primitoare, completată de servicii la cele mai înalte standarde.
Hotelul dispune de 106 camere: 88 de camere duble, 17 camere matrimoniale și o suită.
Fiecare cameră este dotată cu baie proprie, balcon, TV, telefon, minibar și climatizare. Hotelul ofera facilități și servicii precum internet Wireless, seif, saună, masaj, spălătorie, loc de joacă pentru copii și parcare.
Restaurantul cu un ambient plăcut are o capacitate de 300 de locuri și servește o varietate de preparate internaționale, dar și cu specific tradițional.
Hotel Soimul pune la dispoziţie un centru de conferințe multi-funcţional şi flexibil, capabil să găzduiască orice tip de eveniment: conferințe, congrese, traininguri, workshop-uri, team building-uri, lansări de produs, expoziţii etc. Patru săli de conferinţă elegante și spaţioase, dotate cu echipamente tehnologice de ultimă generație, cu o capacitate între 10 și 120 de locuri, pot satisface cele mai exigente cerințe business. Zone speciale de coffee break sunt amenajate în imediata proximitate a sălilor de conferinţă pentru confortul participanţilor.