Istoria Bisericii Negre
Cine a fost la Brașov știe că Biserica Neagră este simbolul orașului. Și nu o știe fiindcă i-ar fi spus-o cineva, ci fiindcă atunci când vezi Biserica Neagră înțelegi acest lucru cu inima. Imaginea ei e copleșitoare, ți se întipărește pe retină și îți coboară în suflet pentru totdeauna. Cine nu a fost încă la Brașov va trăi toate aceste stări când va ajunge. Această construcție impozantă și impresionantă este o sursă continuă de inspirație și încântare, încărcătura spirituală dându-i vizitatorului senzația de căldură, de apropiere.
Poate din acest motiv oamenii nu se simt mici în preajma ei, ci ocrotiți de ea, cuprinși de ea, inspirați de măreția ei.
600 DE ANI DE EXISTENȚĂ ÎN CREDINȚĂ, FRUMUSEȚE ȘI INSPIRAȚIE
Sunt șase sute de ani de când clopotele Bisericii Negre răsună în fiecare duminică. Șase sute de ani de istorie, credință, frumusețe. În interior, muzica divină a orgii alături de glasurile calde ale oamenilor urcă până dincolo de bolți și trezesc la viață bătrânele ziduri. Biserica Neagră este centrul spiritual al comunității săsești din Brașov, fiind în același timp cea mai de seamă scenă a reformei ecleziastice din Transilvania și leagănul culturii umaniste pentru regiune.
Și este o jumătate de mileniu de când comunitatea noastră se simte îndatorată valorilor evanghelice: libertate și cosmopolitism, responsabilitate și educație. Astfel, îi întâmpinăm pe cei din alte confesiuni sau religii ori pe cei nonreligioși cu aceeași iubire pe care o avem și pentru cei din comunitatea noastră. Trăim libertatea în credință și în acțiuni cu un grad ridicat al simțului de responsabilitate față de semeni și față de creația lui Dumnezeu. Suntem convinși că educația și știința sunt cele care duc la comuniune, pentru o înțelegere a creației și pentru o viață împlinită.
Dar poate vă întrebați cum de s-a ridicat în această vale înconjurată de păduri dese o biserică gotică atât de mare, adică de ce s-a întâmplat acest lucru. Istoria consemnează că încă dinaintea venirii în aceste locuri a cavalerilor teutoni, pe locul de astăzi al bisericii era o mănăstire de călugărițe catolice aparținând ordinului Premonstratens. Localitatea germană care s-a format în jurul acestui așezământ s-a numit Corona. Iscusința locuitorilor și privilegiile-cheie oferite de regi au transformat foarte repede locul într-un oraș prosper. Era firesc ca orășenii să-și dorească un edificiu bisericesc care să reflecte frumusețea orașului și evlavia locuitorilor. Așa se face că la finalul secolului al XIV-lea au început ridicarea noii biserici.
Dintre cele cinci portaluri ale Bisericii Negre, cel vestic are decorul cel mai bogat. A fost realizat probabil în jurul anului 1450, împreună cu restul navei bisericii și cu turnurile, de către pietrari sosiți la Brașov via Cluj și Sighișoara, veniți tocmai de la Cașovia (azi, Košice, Slovacia).
Stilul gotic era pe atunci idealul absolut al construcțiilor noi, iar datorită relațiilor comerciale și meșteșugărești strânse care legau Brașovul de orașul crăiesc Nuremberg s-a decis ca model al noii biserici magnificul cor cu ambulatoriu al bisericii Sf. Sebald din Nuremberg. Aproape o sută de ani a durat construirea.
Cristelnița din bronz datează din anul 1472. Se folosește și astăzi. Forma cu picior și cupă închipuie un potir gotic, decorat cu inscripții și medalioane simbolice.
În acele timpuri, comunitatea creștină era de confesiune romano-catolică. Foarte numeroșii călători și comercianți străini care ajungeau la Brașov au dus vestea construirii bisericii, iar papii au trimis un sprijin semnificativ, dorind propagarea catolicismului în regiune.
Această pictură murală a fost realizată undeva între anii 1476 și 1490. În centrul imaginii o vedem pe Fecioara Maria întronată, cu pruncul Isus în brațe. Este înconjurată de sfintele Ecaterina a Alexandriei și Barbara. În colțurile de jos ale picturii aflate în timpanul porții sud-estice se zăresc blazonul regelui Matia și al soției sale, Beatrix de Aragon.
La sfârșitul Evului Mediu, tot mai mulți oameni din toată Europa își doreau înnoirea bisericii. Și populația germană a Brașovului s-a alăturat acestei mișcări și a decis să urmeze reforma pornită de Martin Luther. Orașului de la poalele Tâmpei îi fusese dintotdeauna caracteristică o deschidere spirituală deosebită, iar Biserica Neagră de mai târziu a devenit unul dintre cele mai importante centre ale reformei ecleziastice din Transilvania.
Judele primar al orașului Brașov, Johannes Fuchs, citește, în prezența membrilor Sfatului și a lui Johannes Honterus, „Cartea Reformei”, editată de acesta din urmă în perioada trecerii la confesiunea evanghelică. Tabloul este pictat de Fritz Schullerus, în anul 1898.
În octombrie 1542, aici a avut loc prima slujbă religioasă de rit luteran din țară. Din inițiativa Sfatului orașului, Johannes Honterus, umanist de seamă al Brașovului, a întocmit așa-numita „Carte a Reformei”, care a constituit piatra de temelie pentru trecerea la religia evanghelică a tuturor sașilor din Transilvania.
Johannes Honterus (1498–1549), umanist, reformator, fondator de școală și tipografie, a fost implicat decisiv în introducerea reformei ecleziastice la Brașov. Monumentul lui a fost înălțat în 1898, cu ocazia aniversării a 500 de ani de la nașterea lui, și realizat de către artistul berlinez Harro Magnussen.
Biserica Sfânta Maria a devenit astfel o biserică parohială evanghelică. S-a consolidat obiceiul ca întreaga comunitate să asiste solemn la slujba religioasă, de la început până la sfârșit. Din acest motiv, interiorul s-a îmbogățit cu multe strane și bănci, pe care enoriașii luau loc.
În aprilie 1689, un incendiu devastator a distrus porțiuni semnificative ale orașului și a deteriorat și biserica parohială. Șarpanta uriașă a luat foc, s-a prăbușit și a îngropat interiorul bisericii sub moloz și cenușă. Se spune că flăcările și fumul ar fi înnegrit pereții așa de tare, încât de atunci supranumele lăcașului este Biserica Neagră. Lucrările de reconstrucție au început imediat și au durat aproape o sută de ani. Primul pas a fost realizarea noii șarpante, aceasta având înălțimea unui imobil cu patru etaje.
Ulterior, biserica a primit un altar și o orgă noi. Mai mult, noile strane ale Sfatului orașului, ale profesorilor și ale meșterilor breslași au fost amenajate în jurul amvonului asemenea unor loje în jurul unei scene, căci de aici, de la amvon, se prorocea cuvântul lui Dumnezeu.
Amvonul a fost realizat în anul 1695, șase ani după Marele Incendiu al Brașovului, din donația meșterului măcelar Lorenz Bömches. De aici, preotul deslușește participanților la slujbă cuvântul biblic. Numeroasele reprezentări de pe amvon formulează împreună un mesaj dedicat privitorului.
Breslele brașovene au produs marfă pentru comerț. Pe munca lor s-a clădit în mare măsură prosperitatea orașului. În strane de acest fel se așezau meșterii breslași în timpul slujbelor.
Și cum comunitatea crescuse semnificativ numeric, necesita mai mult spațiu. Astfel, s-au construit două galerii din piatră în navele laterale, unde luau loc cu precădere calfele de breaslă.
Băncile din nava centrală sunt din anii ’30 și au spătare rabatabile.
La această reconstrucție întinsă pe aproape un veac a participat întreaga comunitate, fiecare membru în felul său. Toate piesele de amenajare și obiectele liturgice erau donații și cadouri din partea enoriașilor. Fiecare a contribuit la reamenajare în măsura posibilităților. Ca ultim pas, brașovenii au invitat un constructor din Austria, care putea reconstrui bolta imensă, aflată deasupra navei late a bisericii.
Pentru decorarea bisericii, enoriașii înstăriți sau meșterii breslași au donat textile otomane viu colorate, mai ales covoare. Realizate în Anatolia și ajunse prin comerț la Brașov, acestea au fost achiziționate de către orășeni pentru a împodobi altarul, amvonul sau stranele.
Covoare otomane au ajuns începând cel târziu cu secolul al XVII-lea în biserică, ca donații pioase ale persoanelor private și breslelor. Bogata colecție cuprinde azi în jur de două sute de exemplare.
Iar după ce lucrările de reconstrucție majoră din secolul al XVIII-lea s-au încheiat, comunitatea s-a îngrijit de dezvoltarea vieții religioase în condiții optime. Muzica fusese dintotdeauna un element central al rugăciunii la Dumnezeu. Când orga construită după Marele Incendiu s-a deteriorat și s-a dovedit a fi prea mică pentru a servi întreaga biserică, meșterul berlinez, constructor de orgă, Carl August Buchholz a realizat în anul 1839 un nou instrument, nepereche, fiind cea mai mare orgă mecanică de biserică din România.
A durat trei ani (1836–1839) până când meșterul berlinez, constructor de orgi, Carl August Buchholz a realizat și montat orga mare a Bisericii Negre. Cu 3993 de tuburi, 4 claviaturi cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste și 63 de registre sonore, este cea mai mare orgă mecanică din România.
Câțiva ani mai târziu, comunitatea a dotat biserica cu un altar nou, înalt de șaptesprezece metri, precum și cu clopote noi, care până în ziua de azi sunt bătăile inimii orașului.
Altarul are o înălțime de 17 metri și a fost realizat în anul 1866, în spiritul epocii romantice germane. Pictura centrală îl înfățișează pe Cristos predicând. Șase statui îi reprezintă pe cei patru evangheliști și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Vârsta înaintată a bisericii s-a resimțit însă puternic la începutul secolului al XX-lea. Mari campanii de restaurare erau necesare și începuseră a fi pregătite. În ciuda greutăților care au lovit Brașovul și comunitatea Bisericii Negre în acest secol XX, aceasta din urmă a reușit să ducă la bun sfârșit restaurarea edificiului. Pe lângă aceasta, s-au introdus curentul electric și un sistem de încălzire a bisericii, care a funcționat inițial cu păcură, apoi cu gaz. Cu ocazia celei mai recente etape a restaurării, între anii 1981 și 1999, s-a recondiționat și interiorul, care acum este extraordinar de cald și luminos.
Astăzi, Biserica Neagră reunește numeroase obiecte de artă unice, de valoare universală, provenind din șase secole și de pe două continente. Fiecare este în același timp o solie și o enigmă, invitându-i pe vizitatori să le descopere și să le dezlege.