Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Sejur in Delta Dunarii 4z/3n la Mila23 - Lacuri - Letea - Casa Vanessa ⭐⭐⭐ - demipensiune 2021

2800 RON
Vezi detalii

Descriere

Sejur de 4 zile / 3 nopți, cu 2 zile de excursii incluse
1.Excursie pe LACURI și CANALE sălbatice, 2 excursii a câte 4 ore, dimineață și seara. 
2.Excursie la Letea, cu vizitarea PĂDURII LETEA (ghidul va merge cu voi inclusiv în pădure). 
Dumneavoastră vă alegeți pensiunea la care doriți să stați, pe care o considerați cea mai potrivită pentru această vacanță:
>> Vizualizati  Casa Vanessa 3* 
>> Vizualizati Pelicanul Cret 3*

NOTA:
*Vârsta minimă pentru participarea la acest program, este de 5 ani (copiii născuți începând cu 2016). 
*Pelicanul Cret si Alexandru & Alexandra dispun de camere triple. 

ITINERARIU
Ziua 1
15:30 - Întâlnirea / îmbarcarea 
16:00 - Plecarea din Tulcea (cu barca)
18:00 - Cazarea la pensiune
18:30 - Cina 
20:00 - Excursie la apusul soarelui 

Întâlnirea, îmbarcarea, parcarea 
Plecarea pentru acest sejur se face din Port Tulcea Aval, la ora 16:00
Pentru finalizarea plăților (dacă este cazul) și comunicarea cu privire la barca cu care veți merge până la Mila23, vă așteptăm la ora 15:30. 

Transferul și cazarea la pensiune 
Se va merge către Mila23 pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Delta Dunării, coborând pe Canal 36, Gârla Sireasa, Gârla Șontea, Canalul Olguța, Dunărea Veche până în Satul Mila23. 
Durata transferului este de aproximativ 2 ore. 
Ghidul nostru vă va conduce până la pontonul pensiunii la care veți fi cazat (pensiunea aleasă de către dumneavoastră pentru acest program). 
În pensiune veți fi așteptat de personalul casei, care vă va înmâna cheia camerei alocate (conform voucherului). 
Seara, gazdele vă așteaptă cu o cină delicioasă. 

Excursia la apusul soarelui 
Durează aproximativ 2h, în funcție de ora de apus a soarelui, în fiecare sezon. 
Îmbarcarea pentru excursii se face de pe pontonul pensiunii lacare sunteți cazați (același la care ați debarcat înainte). 
Vă rugăm să fiți prezenți pe ponton cu 10 minute înaintea orelor de plecare, pentru a avea sufficient timp de îmbarcare. 
Transferurile și excursiile se fac cu bărcile noastre, deschise create special pentru tursim. 

Ziua 2
8:30 - Mic dejun
9:30-13:30 - Excursia de dimineață, pe lacuri
14:00 - Masa de prânz (opțională) 
16:00-20:00 - Excursia de seară, pe lacuri
20:30 - Cina 

Excursiile pe lacuri 
Plecarea în excursia pe lacurile din jurul satului Mila23, va fi împărțită în două ieșiri de cca 4 ore fiecare, una de dimineață și una seara. 
În funcție de cotele apelor Dunării precum și de informațiile proaspete pe care le avem despre locurile în care se hrănesc grupuri mari de păsări, vom alege traseul cel mai potrivit. Dacă doriți masa de prânz, anunțați acest lucru personalului pensiunii, dimineața, la mic dejun. De asemenea, dacă doriți masa de prânz la Letea (pentru ziua următoare), anunțați ghidul cu o seară înainte. 

Ziua 3
Excursia la răsăritul soarelui - începe cu 30 de minute înainte de răsărit
8:30 - Mic dejun
9:30- Plecare în excursia la Letea
12:30 - Excursie la Pădurea Letea (cu mașină de safari + mers pe jos)
14:30 - Masa de prânz (opțională)
20:30 - Cina 

Excursia la răsărit (opțională) 
Cu o seară înainte, ghidul vă va comunica ora de plecare pentru această excursie. 
În funcție de luna în care veniți în sejur, ora de răsărit a soarelui diferă. Excursia durează aproximativ 2 ore. 
Ținând cont că dimineața este mai rece decât în cursul zilei, vă rugăm să aveți la dumneavoastră o jachetă. 

Excursia la Letea 
Excursia la Letea este o zi a contrastelor, ce străbate armonios canalele și lacurile ce par nemărginite, ajungând în spectaculoasa zonă deșertică a grindului Letea, aflat în vecinătatea celei mai mare colonii de pelicani comuni din Europa, Roșca Buhaiova. 
După acostarea în satul Letea, o mașină de safari vă așteaptă pentru a merge la pădurea Letea, cea mai nordică pădure subtropicală din Europa. 
Pe parcursul celor 7 km din sat până la pădure, aveți ocazia să întâlniți frumoasele pasări de sărături. 
Căutăm să vă arătăm caii sălbăticiți, stejarii crescuți pe nisipul sărat și celebrele dune de nisip. 
Traseul ne readuce în sat unde (opțional) se poate lua masa de prânz, într-o gospodărie autentică hahola, unde gazdele gătesc simplu și tradițional. 
După prânz, pe un traseu puțin diferit se ajunge în Mila23. 

Prânzul la gospodăria locală din Letea 
Trebuie să știți că acesta nu este un restaurant și nu pot fi comandate alte feluri de mâncare. 
Prânzul este întotdeauna bazat pe peștele prins în dimineața zilei respective și este compus din borș de pește, pește la cuptor și celebrele gogoși de la Letea, ca desert. Gazdele au un sistem foarte simplu de servire și pot oferi doar meniuri complete. 
În gospodărie au acces doar persoanele cu rezervare. 
Plata pentru masa de prânz se face direct la gazde, în numerar. 
Fiind o excursie lungă, solicitantă, vă rugăm să va hidratati și să aveți la voi echipamentul minim necesar.

Echipament în Delta Dunării:
* Pantaloni lungi si bluze cu maneca lunga, pentru a va proteja de soare
* Palarie de soare (nu sapca)
* Ochelari de soare
* Jacheta
* Pelerina de ploaie
* Incaltaminte pentru drumetii
Va rugam sa luati foarte in serios aceste recomandari, vremea in Delta Dunarii poate fi capricioasa si puteti avea de suferit daca nu sunteti bine protejati.

Ziua 4
8:30 - Mic dejun
9:30- Îmbarcarea pentru transferul către Tulcea
11:30 - Debarcarea la Tulcea, finalul programului. 

Transferul către Tulcea 
Se face, în mare parte, pe același traseu ca și la venire, cu o viteză mai mare decât cea pentru excursii. 
Debarcarea se face pe același ponton de la care am plecat. Rămas bun și sfârșitul serviciilor turistice. 
Dacă plecați din Tulcea cu un mijloc de transport în comun, vă recomandăm să luați în considerare o rezervare după ora 13. 
*Ordinea zilelor de excursii poate fi diferită. 

În excursii 
*În funcție de sezon, de nivelul apei și condițiile meteo, ghidul decide care este cel mai bun traseu de urmat. 
Viteza noastră de deplasare este medie, ideală pentru excursiile noastre, în care veți observa și cele mai fine detalii ale locurilor prin care veți trece. 
Vom opri des, fie pentru o pasăre, o floare, un peisaj sau o poveste pe care ghidul o are de spus. 
Ce vedem – Întodeauna căutăm să vă povestim câte ceva despre locurile prin care mergem, despre păsările și flora deltei, aglomerări de păsări și locuri cu floră specifică anotimpului în care facem excursia. Fiecare anotimp are frumusețile sale, fiecare zona a deltei are specificul său, iar noi vă vom ajuta să-l descoperiți.

Opționale 
• Supliment single 350 lei / persoană / sejur la Vanessa 
• Supliment single 300 lei / persoană / sejur la Alexandru și Alexandra 
• Supliment single 300 lei / persoană / sejur la Pelicanul Creț 
• Excursie la răsăritul soarelui - 50 lei/pers 
• Închiriere binocluri și lunete

Servicii incluse

Prețul include:
• Cazare la pensiunea aleasă, de 3 ⭐⭐⭐, în cameră dublă, pentru 3 nopți 
• Mesele (cina din prima zi, mic dejun și cină în zilele 2 și 3, mic dejun în ultima zi) 
• 1 loc în barca de excursie pe lacuri (o zi, în două etape a câte 4 ore) 
• 1 loc în barca de excursie la Letea (o zi) 
• 1 loc în mașina de safari la Letea 
• Ghidaj în limba ROMÂNĂ (ghid membru AGPDD) 
• Program artistic "Cor lipovenesc" (în perioada 1 Mai - 15 Septembrie în serile de Miercuri și Sâmbătă)
• 1 loc în barca de transferuri, Tulcea - Mila23 și retur 
• Taxele de vizitare a Deltei Dunării impuse de autorități (ARBDD). 

Prețul NU include 
• Băuturile (altele decât apa la masă) 
• Masa de prânz – 70 lei/pers la Vanessa, 65 lei/pers la Pelicanul Creț, 60 lei/pers la Alexandru și Alexandra precum și la Letea (se achită direct la locația în care luați masa) 
• Asigurări de orice fel (călătorie, bunuri etc) 

Politica pentru copii 
• Copiii 5-12 ani achită 75% din prețul pachetului / adult 
• Copiii peste 12 ani se încadrează la adulți 
• Supravegherea copiilor pe toată durata sejurului revine în exclusivitate părinților. 
*Vârsta minimă pentru participarea la acest program, este de 5 ani (copiii născuți începând cu 2016)
*Excursiile acestui program durează aproximativ 10 ore, find extrem de solicitante pentru un copil mai mic de 5 ani. 
*La îmbarcare vă rugăm să prezentați o copie după certificatul de naștere al copiilor. În caz contrar ne rezervăm dreptul de a estima vârsta copiilor. 

Conditii de plata:
• 20% Avans in 24h de la confirmarea rezervarii
• 80% cu 30 de zile inainte de data plecarii
Conditii de anulare:
• 10% din momentul confirmarii pana la 45 de zile de la data plecarii
• 20% cu cel mult 10 zile inainte de data plecarii
• 100% cu cel mult 2 zile inainte de data plecarii

Detalii

  • Transport: croaziera
Servicii
Perioada
Pret
Plata
Anulare
Status
Rezervare
la cerere"oferta aleasa nu este cu confirmare pe loc, poate dura 48 ore de la procesare pana la primirea raspunsului. Raspunsul poate fi: Comanda Confirmata sau Neconfirmata!"