Sinaia Romania

Plaiul Prahovei era vechea denumire data poienii ce se intindea de-a lungul Vaii Prahovei, de la raul Izvor pana la Predeal (25 km). Din cauza stramtorilor de la capete, Plaiul era nelocuit.

Schitul Sf. Nicolae de pe Molomoţ (la nord de actualul cartierul Furnica) a fost prima asezare din Plai. Este atestat documentar in anul 1581 cand Mihnea Voda face unele danii “Sfintei Manastiri, unde locul se numeste Molomot”. Spre amintire s-a ridicat o cruce monument existenta si astazi.

Manastirea Sinaia, ctitorie a spatarului Mihail Cantacuzino, dateaza din anul 1695 si este considerata ca fiind nucleul in jurul caruia asezarea a inceput sa se formeze, preluand numele de Sinaia.

Primul Drum a fost facut de argatii Manastirii, prin largirea potecii si amenajarea unui drum rudimentar, pe care puteau ajunge carele cu boi de la Posada prin stramtoarea Oratiilor, pana in curtea bisericii. Drumul in totalitatea sa, din Timis la Predeal si pana in Comarnic, a fost facut de austrieci pentru a trece cu armatele si a-i ataca pe turci in Tara Romaneasca, oprindu-le inaintarea spre Ardeal (1736).

Drumul Prahovei, fiind cea mai scurta cale intre Bucuresti si Brasov, desi greu si periculos, era zilnic strabatut de carele negustoresti. Pe la 1890 mai apar carciumile sau hanurile manastiresti de la Sinaia: Hanul de la Gura Padurii, Hanul din Valea Iancului si ceva mai tarziu Hanul la Şeţu (Izvorul Rece de astazi).

Catunul Izvor apare in 1783 cand Domnul Mihai Sutu inzestreaza Manastirea cu inca 42 de scutelnici, pe care-i aseaza cu familiile lor, pe valea raului Izvorul Dorului.

Comuna Podu Neagului ia fiinta in 1852 prin unirea catunului de la Schitul Lespezi (Comarnic) cu catunele Posada, Izvor, Busteni, Intre Prahove (Azuga) si Predeal. Comuna era administrata din Busteni, de un Parcalab cu 3 deputati, care adunau birurile.

Eforia Spitalelor Civile a fost fondata la Bucuresti de familiile boierilor Cantacuzino si Ghica (1864) ca o asociatie caritabila cu scopul de a infiinta spitale cu asistenta medicala gratuita. Acestia cedeaza Eforiei, ca fond social, o parte din mosiile lor printre care si mosia Furnica cu Manastirea Sinaia. De atunci Eforia si primul sau efor, printul Dimitrie Ghica, vor fi si primii fondatori ai orasului. Le-a urmat Principele Carol I viitorul rege.

La 1 decembrie 1874, Sinaia va fi noul nume al comunei, cand si Primaria din Busteni se va muta aici, teritoriul ei fiind de la Izvor la Predeal. In anul 1884 are loc scindarea comunei deoarece Sinaia propriu-zisa, a cunoscut o mare dezvoltare fata de celelalte componente ale sale, astfel apare comuna urbana Sinaia pe actualul teritoriu si comuna rurala Predeal cuprinzand Poiana Tapului, Busteni, Azuga si Predealul.

In anul 1901, fiind resedinta de vara a Casei Regale, Sinaia a fost conceputa de Eforie ca o statiune de lux pentru vacante, punand la dispozitia vilegiaturistilor 10 hoteluri, 55 vile mari, 50 vile mijlocii si 60 case taranesti, doua cazinouri, bai de hidroterapie, o gradina zoologica, trasuri pentru plimbari, 3 centre cu cai de calarie, manej si scoala de calarie, restaurante, berarii, cofetarii si magazine (majoritatea sezoniere), un parc de promenada fiind supranumita “Perla Carpatilor”.

Dezvoltarea orasului Sinaia ca statiune turistica a luat amploare incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX – lea, odata cu construirea soselei Sinaia – Brasov (1847), a caii ferate Bucuresti – Sinaia (1879), si, mai ales, a castelului Peles, care a transformat Sinaia intr-un centru al vietii politice si o zona rezidentiala privilegiata.

In oras a fost construit un numar mare de resedinte private, amplasate in zone pitoresti si beneficiind de o arhitectura (exterioara si interioara) deosebita. Dotarile de patrimoniu muzeistic si arhitectural al orasului Sinaia se situeaza la un nivel de exceptie,dandu-i acestuia – pe buna dreptate – numele de „oras – muzeu”.

Intre anii 1875 – 1883, este construit Castelul Peles, devenit la vremea respectiva, resedinta de vara a familiei lui Carol I, primul rege al Romaniei. Urmeaza castelele Pelisor si Foisor.

Sinaia este prin excelenta o statiune in care primordiala este activitatea turistica. Valentele de statiune cu sezon permanent si dezvoltarea sa social-economica au contribuit la inzestrarea Sinaiei cu o baza materiala importanta: hoteluri, restaurante, pensiuni, mijloace de transport pe cablu, vile , spatii culturale, ,spatii de agrement, tabere scolare, s.a. toate acestea contribuind la afirmarea puternica a turismului montan in zona. La zestrea edilitara a orasului s-au adaugat, in ultimile decenii, noi constructii scolare , obiective sociale, amenajari sportive, cartiere de locuinte, spatii comerciale, modernizari ale retelei de drumuri, s.a.

Documentar, Sinaia apare legata de infiintarea manastirii in anul 1695, in jurul careia s-au injghebat primele asezari. Ridicarea rapida a acestei asezari este legata de dezvoltarea in zona subcarpatica a industriei extractive si de prelucrare a petrolului – de deschiderea soselei la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de constructia caii ferate si de cea a Castelului Peles. Toate acestea au contribuit la transformarea patriarhei asezari in statiune de odihna, iar din 1880 este declarat oras, fiind astfel una din cele mai vechi asezari urbane de munte din tara.

Statiunea Sinaia detine obiective de interes turistic deosebit, legate de trecutul istoric al localitatii si de activitatea unor personalitati culturale care au trait si creat aici.

Sinaia s-a clădit pe fundamente culturale şi s-a format odată cu Castelul Peleş. Inima ei a început să bată însufleţită fiind de dangătul clopotelor Mânăstirii. A primit nume sfânt şi a fost declarată, în multe rânduri loc binecuvântat de Dumnezeu.

Sinaia poartă pe umeri valoare şi stil, duce cu ea legende şi poveşti şi priveşte mândră spre munţii care au apărat-o întotdeauna. Coloana ei vertebrală, coloană spre infinit, este una culturală, care porneşte de la luminişul Cumpătului de la Casa Enescu, trece prin domeniul Peleş şi se opreşte sus, pe căi de codru, la Casa Iorga. Alecsandri, Caragiale, Vlahuţă, Coşbuc, Iancu Brezeanu, Badea Cârţan sunt pietrele de temelie ale Sinăii culturale.

Cultură nu înseamnă doar poezie, artă, muzică. Cultura înseamnă pentru om modul lui de viaţă, înseamnă tot ceea ce el adună de-a lungul existenţei sale, dar înseamnă şi ceea ce primeşte de la înaintaşii săi, credinţă, obiceiuri, educaţie.

Acestei construcţii de referintă nu numai pentru Sinaia ci şi pentru România, i s-a pus piatra de temelie in ziua de 22 august 1875. Locul construcţiei, respectiv suprafata din Valea Peleşului, fusese cumpărat de domnitorul Carol I ( 1866-1881) şi Rege între anii 1881-1914. În acelaşi timp se ridică şi alte construcţii anexa cum ar fi : Corpul de Gardă, Economat-ul, Casa de Vanătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică. Ceva mai Castelul Pelestârziu se va construi Vila “Şipot”, ce va fi pentru un timp locul de lucru al arhitectului Karel Liman şi la indicaţiile căruia se va desfăsura construcţia Castelului Pelişor precum şi Vila Regelui Ferdinand de la Stâna Regală (actuala Poiana Stânii). Până la terminarea, în anul 1883, a Castelului Peleş, Regele Carol I şi Regina Elisabeta au locuit la Foişor, construcţie terminată mult mai repede. În ceea ce priveşte Castelul Pelişor, acesta a fost început în anul 1889 şi terminat în anul 1903 şi era destinat viitorului Rege Ferdinand şi Reginei Maria. Totuşi, pană la finisarea Pelişorului, aceştia au locuit la Foişor. Chiar şi Carol al II – lea a locuit acolo, în perioada 1930-1940, atâta timp cât a fost Regele Romaniei, exceptând anii 1932 şi 1933 când casa de vanătoare a fost mistuită de un incendiu. În urma dispoziţiilor sale, s-a ridicat actualul Castel Foişor. Castelul Peleş are circa 170 de încăperi, spre deosebire de Pelişor care are doar 70. Demn de menţionat este faptul că Peleşul a fost primul castel electrificat în întregime din Europa. Acest lucru a fost posibil întrucât electricitatea era furnizată de Uzina Electrică de pe malul pârâului Peleş. Mai trebuie ştiut şi ca Peleşul adaposteşte una dintre cele mai importante şi mai valoroase colecţii de tablouri din Europa, în număr de aproximativ 2000 de piese. După abdicarea Regelui Mihai, în anul 1947, tot complexul Peleş, mai puţin castelul omonim care a intrat în circuitul turistic, a devenit loc de creaţie şi odihnă pentru oamenii de cultură ai vremii. După Revoluţia din Decembrie 1989, castelul Pelişor este integrat în circuitul turistic. La ora actuala, Foişor-ul rămâne, ca şi în trecut, reşedinţa prezidenţială spre deosebire de Economat şi Corpul de Gardă, unde sunt amenajate terase, restaurante şi hoteluri. Celelalte componente ale complexului Peleş au devenit fie vile turistice,fie vile de protocol. Totuşi, cea mai deosebită relatare despre Castelul Peleş rămâne aceea a lui Angelo de Gubernatis (1840-1913), scriitor italian care a sosit în anul 1898 la Sinaia, invitat de familia regală. Inaugurat în 1883, Castelul Peleş nu este numai un loc plăcut, în timpul verii, el a fost conceput şi ca un monument naţional, menit să păstreze trofeele victoriei de la Plevna, ceea ce explică stilul simplu şi măiestuos. Curtea castelului,de tip Bramantes, cu fantană în mijlocul curţii, în cel mai curat stil renascentist, îl surprinde plăcut pe vizitator. Curtea are un decor vesel, din plante şi flori; de jur împrejur faţadele sunt animate cu desene elegante. Interiorul castelului este o adevarată minunaţie, datorită frumuseţii şi bogăţiei lemnariei sculptate şi a vitraliilor colorate. Cum treci de vestibul, te afli pe scara de onoare în faţa celor mai de seama domnitori ai vechii Românii : Ştefan cel Mare şi Sfant şi Mihai Viteazul. Intr-o atitudine mandră, cu caciulă de blană sau cu coroană de aur pe cap, ei impresionează prin îmbracămintea stralucitoare, în care albul herminei se îmbină cu verdele smarald sau roşul caftanului larg. La dreapta şi la stanga celor doi domnitori, în chip de cavaleri servanţi, patru scutieri poartă stemele provinciilor româneşti. În biblioteca Reginei,deasupra grupurilor de copii simbolizând poezia şi ştiinţa, se află imaginea lui Ulfilas (311-383 e.n.), căpetenie religioasă a Goţilor la nord de Dunăre, traducând Biblia în limba lor şi contribuind la răspândirea Creştinismului, apostol creştin al românilor şi Dante, creatorul poeziei occidentale. Trecând de biblioteca, în dormitor, întalnim imaginea geniilor şi alegoriilor picturii şi muzicii, precum şi o serie de teme legendare. În apartamentele rezervate înalţilor oaspeţi, o suită de blazoane strălucesc prin abundenţa lor heraldică, vorbind despre stramoşii familiei regale. Dintre toate, fară îndoială, picturile pe sticlă din castelul Peleş sunt cele mai profunde şi mai strălucitoare, ca şi cele din sala de muzică. Aici, subiectele sunt luate din poezia lui Alecsandri.

Pentru turiştii care vin sa viziteze “Perla Carpaţilor”,Mânăstirea ortodoxă Sinaia reprezintă unul dintre obiectivele cele mai importante care trebuie să merite toata atenţia. Mânăstirea Sinaia,veritabilă catedrală a Manastirea SinaiaBucegilor este situată într-un cadru mirific,datează de la sfârşitul secolului XVII şi reprezintă cartea de identitate a oraşului,deoarece este prima construcţie din spatiul actualei staţiuni. Ctitorul Mânăstirii este Spătarul Mihail Cantacuzino,comandantul armatei din Ţara Românească a secolului XVII. Acesta, însoţit de familia sa a efectuat un pelerinaj la locurile sfinte, Ierusalim, Nazaret, ajungând pană la Muntele Sinai,unde a vizitat o veche manăstire ortodoxa cu hramul Sfanta Caterina, ce data din secolul IV. Întors în ţară şi impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât să construiască în munţii româneşti o mânăstire care sa poarte acelaşi nume ca şi muntele Sinai, dar într-o variantă romanizată, şi anume Sinaia. Mânăstirea Sinaia este închinată Sfintei Fecioare Maria, iar, ulterior, denumirea de Sinaia s-a extins şi asupra localitaţii. Construcţia mânăstirii a durat 5 ani, din1690 pană in 1695. Scopul amplasării în acest loc a fost unul dublu : în primul rând trebuia sa fie o fortăreaţa de apărare şi de protecţie pentru drumul comercial existent de-a lungul Văii Prahovei, drum care facea legătura între două mari oraşe ale epocii, Bucureşti şi Braşov, iar în al doilea rând de a a asigura un adapost numeroşilor pustnici existenţi în munţii Bucegi. Iniţial, mânăstirea a fost construită pentru a adăposti 12 calugări, dupa exemplul lui Iisus Hristos care a avut 12 Apostoli, însa, odata cu trecerea timpului, numărul călugărilor a crescut fiind necesară construirea unei alte mânăstiri şi a altor spaţii de locuit. Noua construcţie care poartă astazi numele de “Curtea Noua”, a fost realizată între anii 1843 şi 1846 datorită eforturilor stareţilor Ioasaf şi Paisie.

Din cauza poziţiei sale strategice, Mânăstirea Sinaia a cunoscut numeroase invazii turceşti sau austriece, care au distrus parţial construcţia. Actualmente, mănăstirea reprezintă un veritabil muzeu de artă şi spiritualitate românească. Biserica veche a fost construită în stil brâncovenesc, arhitectura proprie Ţarii Romaneşti. Acest stil, de influenţa barocă, are caracteristic coloanele sculptate şi împodobite cu motive florale şi vegetale, aceleaşi ornamente pe care le regăsim la ramele ferestrelor şi la usa centrala a bisericii. Coloanele formeaza un pridvor, o altă caracteristică a stilului brâncovenesc, în plus faţa de împarţirea obisnuită a bisericilor ortodoxe în pro-naos, naos şi altar. Demnă de admirat este sculptura de pe portalul bisericii, aceasta reprezintă în partea dreapta pe Moise cu Tablele de Legi, iar în stanga pe fratele sau, Aron ţinând în mană nuiaua care a înverzit. În mijlocul portalului se gaseşte blazonul familiei Cantacuzino, vulturul bicefal având în ghiare însemnele imperiale ale puterii, sceptrul şi crucea. Se mai păstrează înca pictura în original, în pridvor şi în naos, realizată de pictorul familiei Cantacuzino, Pârvu Mutu Zugravu. Pro-naos-ul este dominat de un tablou votiv care îl reprezintă pe fondatorul mânăstirii, Mihail Canatcuzino, înconjurat de cei 18 copii ai săi, o parte fiind adoptaţi de cele doua soţii ale sale, precum şi pe alţi membri ai familiei Cantacuzino, începand cu Radu Serban, Constantin Serban, Constantin Cantacuzino, Şerban Cantacuzino şi alţii. Pârvu Mutu a reuşit să redea cu fidelitate mesajul fondatorului astfel încat, în cele mai multe reprezentări iconografice, personajele stau cu mâna întinsă, semn caracteristic al milei creştine. Mânăstirea are, de asemenea, un deosebit paraclis. Paraclisul este, de obicei, o mica biserică specifică mânăstirilor şi reşedinţelor episcopale sau mitropolitane în interiorul căreia se desfăşoara slujbele zilnice. Interiorul şi pictura deteriorată în timp dau fiorii reci ai catacombelor din primele secole ale creştinismului. Icoanele din naos şi pro-naos reprezintă ultimele momente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos: trădarea lui Iuda, arestarea Mantuitorului în Gradina Ghetsimani, judecarea sa de catre doi întelepţi ai sinodului evreiesc, Ana şi Caiafa, judecată lui Pilat din Pont, batjocorirea lui Hristos, urcarea pe Muntele Golgota şi răstignirea lui Iisus. În curtea vechii mânăstiri, langă paraclis, se afla mormantul lui Take Ionescu, prim-ministru in 1922. Biserica mare, amplasată în curtea noua şi dedicată Sfintei Treimi, a fost construită între anii 1842 – 1846 prin eforturile călugarilor care locuiau aici.

Deteriorată de mai multe ori, aceasta a fost parţial reconstruită, între 1893 şi 1903, şi renovată complet după planurile arhitectului George Mandrea. O centura de ceramica, verde emailată, formată din trei linii răsucite din loc in loc, înconjoară exteriorul bisericii. Aceasta simbolizează unitatea într-un singur Dumnezeu şi pe cea a celor trei principate romaneşti : Transilvania, Moldova şi Ţara Românească reunite într-un singur stat : România. Tabloul votiv din Biserica Mare include 5 personaje: mitropolitul Iosif Gheorghian, regele Carol I îmbrăcat în ofiter cu mâna dreaptă odihnindu-se pe o coloana de piatră careia îi lipseşte un colţ ( aluzie la Regatul României căruia îi lipseau Bucovina, Basarabia şi Transilvania), Regina Elisabeta care ţine mană pe umerii singurului lor copil, mort la o varstă fragedă, iar ultimul în tablou este Spătarul Mihail Cantacuzino. Unul dintre cele mai remarcabile obiecte din mânăstire este epitaful executat de Ana Roth, între anii 1897-1900.

Epitaful este cusut în fir de aur şi mătase colorata pe o pânză de bumbac şi este înregistrat în catalogul UNESCO. În naos se găsesc jilţurile rezervate familiei regale. Prin dorinţa regelui Carol I, Biserica Mare şi Mânăstirea Veche au devenit primele lăcaşuri electrificate din România. Familia Regală a locuit la Mânăstirea Sinaia în fiecare vacanţă, timp de 11 ani, începand din 1871. La sărbătorirea a 200 de ani de la înfiinţarea mânăstirii a fost amenjat, în vechea reşedinţa regală, un muzeu religios care funcţionează de atunci fara întrerupere,fiind primul muzeu de acest gen din România. La Mânăstirea Sinaia se găsesc reprezentate 5 feluri de cruci : crucea lui Ştefan cel Mare, aflată pe cupola Vechii Biserici, crucea grecească ,având braţele egale şi care se gaseşte deasupra intrării în Biserica Mare, crucea latină cu braţele inegale, aflată pe cele două turnuri ale Bisericii Mari, crucea slavă, de inspiraţie barocă, cu numeroase braţe orizontale pe cupola centrală a Bisericii Mari şi soarele înscris într-o cruce latină, pe turnul clopotniţei. Mânăstirea reprezintă expresia de cunoaştere a fondatorului ei atât a filozofiei antice cat şi a Sfintei Scripturi, întrucât culorile dominante în pictura realizată de Pârvu Mutu Zugravu, în interiorul şi exteriorul bisericii, sunt 4, conform celor patru elemente ale Universului, în acord cu filozofia antică : Focul, Aerul, Apa şi Pământul, având drept culoar corespondente : Roşu, Galben, Albastru şi Verde. Lucrările de restaurare ce se derulează înca, şi care au ajuns într-un stadiu de finalizare, au fost posibile în urma contribuţiei miilor de donatori anonimi,precum şi a turiştilor ce vizitează acest obiectiv de referinţă al staţiunii Sinaia.

Casinoul SinaiaAmplasat în partea nordică a parcului “Dimitrie Ghica”, “Casino”-ul din Sinaia reprezintă şi astăzi unul dintre edificiile simbol ale staţiunii. Impunătoarea clădire a fost construită în timp record, de numai un an (1912-1913), pe locul unde se afla cândva vila Ghica, prima vilă a staţiunii, înălţată de prinţul Dimitrie Ghica. Casino-ul din Sinaia l-a avut ca principal acţionar pe baronul de Marçay, totodată acţionar la cazinoul din Monte Carlo, tocmai de aceea s-a speculat că această clădire ar fi copia fidelă a edificiului francez. În realitate însă, există doar câteva elemente de arhitectură interioară care ar putea confirma asemănarea dintre cele două cazinouri.

La inaugurarea Casino-ului în anul 1913, autorităţile vremii au cerut concursul lui Alexandru Davilla, personalitate marcantă în domeniu, să prezinte pe marea scenă un spectacol de înaltă ţinută, la care au asistat familia regală şi Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al ţării. Memorabila seară a continuat cu un concert sensibil susţinut de George Enescu şi s-a încheiat cu focuri de artificii. Prin eleganţa şi jocurile sale, Casino-ul va deveni în scurt timp atracţia irezistibilă a staţiunii şi o importantă sursă de venituri pentru acţionarii săi, Eforia Spitalelor Civile şi Primăria Locală.

În anii următori, după importante reparaţii şi adaptări, dar păstrându-i-se eleganţa care l-a consacrat, Casino-ul a devenit Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia. Având acum un alt profil, clădirea va adăposti biblioteca oraşului, diverse cercuri artistice şi va fi gazda a numeroase manifestări culturale, printre care: spectacole de teatru, folclor, concerte.

În anul 1978, Casino-ul a fost destinat unor activităţi de protocol; în februarie 1990, a fost transmis Ministerului Culturii, iar dupa câteva zile, Ministerului Turismului. Ulterior, în 1995, cazinoul a trecut în Administraţia Protocolului de Stat.

Astăzi, cu o istorie cel puţin interesantă, o arhitectură în continuare unică prin eleganţă, prestanţă şi modernizări recente, monumentul se află în subordinea Consiliului Local al oraşului Sinaia şi adăposteşte Centrul Internaţional de Conferinţe. Pe lângă cele două parcări, spaţii pentru depozitare, o terasă cu o perspectivă deosebită asupra oraşului şi a masivului Bucegi şi o superbă gradină interioară, profilul modern dispune de 12 săli care găzduiesc evenimente de corporaţie şi evenimente cu caracter privat:

A fost inaugurat în 10 aprilie 2008 şi este găzduit de clădirea primei şcoli primare din Sinaia. Edificiul a fost construit înainte de 1898, an în care compania care asigura paza Castelului Peleş a părăsit mica lor cazarmă, Centrul Cultural Carmen Sylvamutându-se în noile spaţii special construite pentru a cuprinde viitorul Batalion al Vânătorilor de Munte, care se înfiinţa în localitate. Clădirea eliberată, va fi reconstruită şi amenajată în şcoală mixtă cu patru clase, cu ateliere de lucru pentru băieţi şi pentru fete şi cu locuinţă pentru învăţător, devenind Şcoala primară Carmen Sylva (1899). Au fost astfel preluaţi toţi copiii care au învăţat până atunci sporadic, în chiliile mânăstirii, iar cursurile le predau doi învăţători, din care cel care semna scrisorile sub ,,Direcţiunea Şcoalei” era Sever Badea.

In prezent, Centrul Cultural ,,Carmen Sylva” dispune de o bibliotecă care are peste 45.000 de volume, cărţi de specialitate (filosofie, istorie, matematică, chimie, geografie, astrologie, etc.), literatură română, literatură universală, albume de artă, literatură pentru copii etc.. Aici se desfăsoară diverse activităţi literare (lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, dezbateri, workshopuri, etc).

Clubul Seniorilor este locul unde îşi petrec timpul liber sinăieni dar şi turişti. Locul este frecventat atât de domni cât şi de doamne şi se constituie într-un cadru familiar menit să-i bucure şi să-i ajute să socializeze.

Holul de primire are o recepţie unde cei care vin la centru obţin informaţiile necesare, despre cultură, învăţământ, geografia şi istoria oraşului Sinaia şi nu numai. Accesul spre etaj se face pe scară originală a clădirii, zonă foarte frumoasă de trecere.

Holul Carmen Sylva este o încăpere cu suprafaţa de aproximativ 60 mp, unde sunt expuse diferite piese vechi de mobilier, restaurate, care au aparţinut Casei de Cultură şi Şcolii George Enescu.

Sala George Enescu situată în partea de est, măsoară cca 70 mp, şi găzduieşte concerte, expuneri, conferinţe, audiţii etc.

Partea de sud a cladirii este rezervată personalităţilor expansive şi rebele, nonconformiste şi libere. Clubul Tinerilor este o încăperea luminoasă, primitoare şi veselă, mediu excelent pentru cercul de artă.

Casa Memoriala George EnescuSe află situată în cartierul Cumpătu, cartier al oraşului Sinaia situat pe versantul drept al râului Prahova. În destinul strălucit al lui George Enescu, oraşul Sinaia şi vila “Luminis” au o semnificaţie aparte. George Enescu şi-a organizat viaţa în aşa fel încat, în perioada dintre concerte, să-şi afle răgazul de a putea scrie, facându-şi un refugiu din vila de la Sinaia. Vila nu a fost construită întamplator la Sinaia, deoarece Enescu a fost legat atât sentimental cât şi profesional de acest oraş, datorită sprijinului reginei Elisabeta, Castelul Peleş fiind pentru el o poartă de lansare în lumea culturală muzicală a momentului. Vila a fost construită între anii 1923 – 1926 de arhitectul Radu Dudescu din banii aduşi de activitatea concertistică a maestrului. Realizată într-un stil autentic românesc şi integrată armonios în ambianţa inspiratoare a munţilor Bucegi, vila “Luminis” avea sa fie atât un loc de inspiraţie pentru o parte semnificativă a creaţiei enesciene, cat şi un loc de recreere, maestrul locuind aici timp de 20 de ani, între 1926 şi 1946. Întreaga vila este mobilată şi aranjată cu rafinament şi imaginaţie, reunindu-se în mod armonios şi original, elementele ornamentale şi de mobilier în stilurile româneşti şi orientale. Dupa părăsirea definitivă a ţarii determinată de evenimentele politice dintre anii 1945 -–1946, Enescu semnează la Paris un act de donaţie prin care vila “Luminis” urma sa devină un asezământ cultural, conceput ca o casă de odihnă şi reculegere pentru artiştii români şi străini. Complexă personalitate a lui George Enescu a putut să se afirme la Sinaia mai ales în ipostaza de compozitor, deşi a susţinut deseori concerte la Castelul Peleş sau în alte asezăminte din oraş, cu orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice conduse de dirijorul şi prietenul sau, Dimitrie Dinicu. Tot la Sinaia, a compus o mare parte a creaţiei sale. Din cele 150 de lucrări începând cu “Ţara Românească”, opera pentru pian şi vioara, compusă la vârsta de 5 ani şi terminând cu” Simfonia de cameră“, la Sinaia a compus numeroase şuite şi sonate, cele două Rapsodii Române şi a compus chiar şi muzica pentru versurile reginei Elisabeta, “Poema Romana”. La Sinaia a conceput şi “Concertul pentru pian, vioară, violă şi violoncel nr. 1 in Re Major, opus 16”, dar, înainte de toate, trebuie menţionată opera sa “Oedip” compusă în mare parte la vila “Luminis” ,unde în anul 1927 a fost orchestrat un întreg tablou din actul al doilea. Despre această operă, Enescu avea sa spună : “ceea ce pot afirma cu certitudine este că, dintre toate, imi este cea mai dragă. În primul rând pentru că m-a costat luni de muncă şi ani de nelinişte, apoi pentru ca am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam cu ecoul meu.” Premiera acestei opere a avut loc la 10 martie 1936. Bustul din marmură al lui George Enescu, aflat la intrarea în vilă, este realizat de Ion Iriminescu, moldovean fascinat de personalitatea marelui maestru. Despărtirea de ţara a lui Enescu s-a produs în anul 1946, în luna septembrie, după ce a facut o ultimă vizită în Moldova, la Liveni, la mormântul mamei sale, după care a marturisit împăcat într-un fel cu soartă : “ de aici plec odihnit, din seva pământului meu,şi numai asta imi dă curaj să mă pot dezlipi de ţară, pentru un timp mai lung.” Din păcate, întoarcerea sa la Sinaia, la vilă “Luminis” care a constituit o mărturie fericită a vieţii marelui muzician român, nu avea să se mai petreacă niciodată. În anul 1990, vila “Luminis” intră într-un proiect de renovare, restaurare şi conservare a obiectelor. Proiectul a fost susţinut de Ministerul Culturii şi de Centrul European de Cultura Sinaia şi a durat cinci ani. La data de 5 septembrie 1995, cu ocazia marelui Festival “George Enescu” şi la dorinţa marelui violonist Yehudi Menuhin, devine casa memorială, intrând în patrimoniul naţional cultural. În această casă se pastrează pianul maestrului, realizat la Lausanne, care a susţinut bogata sa activitate componistică şi concertele oferite apropiaţilor familiei Enescu. La dispoziţia vizitatorilor s-au pus adevarate bijuterii muzicale, care pot îmbogăţi colecţia fiecaruia: CD-uri ce conţin capodoperele creaţiei enesciene, dar şi ale titanilor muzicii clasice apreciaţi în mod special de talentatul compozitor roman: Bach, Beethoven, Brahms, Wagner, Mozart şi care au marcat activitatea componistica a acestuia. Programul de vizitare este zilnic între orele 9.00 si 15.00, iar lunea închis.

Parcul Dimitrie GhicaParcul “Dimitrie Ghica” din Sinaia a fost înfiinţat in anul 1881 şi amenajarea s-a facut sub îndrumarea elevaţianului Eder. Pe langă suprafaţa sa mare, acesta adaposteşte mai mulţi arbori seculari iar în interiorul său se desfăsoară, pe o scenă amenajată, numeroase concerte (în special în weekend-urile de vară) iar în luna septembrie Festivalul Toamnei “Sinaia Forever”, cel mai mare eveniment mediatic al oraşului. Iarna se montează şi un patinoar. Bine plasat, la umbra copacilor se afla Muzeul Rezervaţiei Bucegi. Se mai pot admira, pe marginea aleilor ce strabat parcul, busturile unor personalităţi care au locuit sau doar au vizitat oraşul Sinaia: Mihai Eminescu şi Ion Creangă, Nicolae Bălcescu, renumitul pasoptist şi istoric in acelasi timp,precum şi Dimitrie Ghica al carui nume îl poartă parcul. Acesta a fost un apropiat al Domnitorului devenit ulterior Rege,Carol I. De asemenea, chiar la intrarea în parc se mai află şi bustul actorului Ion (Iancu) Brezeanu, Cetăţean de Onoare al oraşului Sinaia şi după cum se menţionează, şi “cetăţean” al lui Caragiale. A trait între anii 1869-1940.

Recent, o dată cu mai multe lucrări de renovare, a fost restaurată şi bancă ce a fost construită de Carol I, ce datează din anul 1905, după cum este şi inscripţionat pe spetează.

Muzeul Rezervaţiei Bucegi este o secţie a Muzeului Judeţean de Ştiinţe ale Naturii Prahova,înfiinţată în anul 1976 prin grija profesoarei emerite Margareta Moşneagă, prestigios om de ştiinţa prahovean. Muzeul este situat in Parcul “Dimitrie Ghica” din Sinaia şi cuprinde exemplare din flora şi fauna Bucegilor, specii rare şi ocrotite, specii pe cale de dispariţie şi chiar dispărute, precum şi endemisme (specifice doar Bucegilor). Clădirea a fost renovată şi repusă în circuitul turistic în anul 1993, prin grija profesoarei doctor docent Emilia Iancu şi a profesoarei universitare Ileana Craciun, acestora aparţinandu-le şi concepţia tematica actuală a muzeului. La dispoziţia vizitatorilor mai stă şi o sală de expoziţii temporare, care a adapostit zeci de expoziţii:de goblen, cochilii, reptile vii. La sfarşitul vizitei, orice turist îşi poate aşterne impresiile într-un caiet special. Programul de vizitare este zilnic între orele 9.00 şi 19.00.

Cimitirul Eroilor din Sinaia a fost amenajat în memoria ostaşilor căzuti pe aceste meleaguri, în luptele din Primul Război Mondial, îndeosebi în vara anului 1916. Aici sunt înmormăntaţi atat soldaţi români cunoscuţi sau necunoscuţi, cât şi adversarii lor in luptă-maghiari şi germani. De asemenea, tot în cimitir se mai află şi o cronică dăltuită în piatră, în memoria celor 365 de soldaţi americani ucişi sau căzuţi prizonieri în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cimitirul se găseşte la câţiva paşi de hotelul Palace.

Stâncile Franz JosefStâncile Franz Josef sunt situate langă cabana Poiana Stânii, acestea au fost amenajate în timpul familiei regale cu trepte şi cu balustrade, iar de pe terasa acestora se poate admira priveliştea superbă spre Valea Prahovei și spre masivele muntoase din jur. La stânci se poate ajunge din Poiana Stanii pe o potecă.

Stânca Sfânta Ana. Învaluită în legendele munţilor Bucegi, stânca Sfânta Ana a fost la un moment dat locaţia unui vechi schit, mica grotă şi cele câteva inscripţii de pe pereţi amintind azi de acest moment. Mai târziu, in 1897, Societatea Carpatina Sinaia, fondată de un grup de drumeţi entuziaşti dintre care îi amintim doar pe: Tache Ionescu, Bucura Dumbrava, arhimandritul Nifon şi Iosif Sângiorgian, a construit aici primul pavilon din lemn, dispărut azi. La baza acesteia, se afla o mica poieniţă. Pe platforma nivelată de la baza stâncii, care mai există şi astăzi, erau mai tot timpul rânduite trăsuri, iar vizitatorii, în ţinute elegante, îşi clăteau privirea cu panorama superbă a oraşului.

Mormantul lui Badea Cârţan se află în cimitirul Sinaia. De meserie păstor, Badea Cârţan a militat continuu pentru unitatea tuturor românilor. A trecut ilegal în Transilvania pentru a duce carţi în limba română celor de acolo şi a efectuat mai multe deplasari, pe jos, spre capitale europene cum ar fi Viena sau Roma.

Crucea de pe Molomoţ este situată în cartierul Furnica al oraşului Sinaia şi reprezintă una din paginile trecutului istoric sinăian, deoarece în apropierea ei s-a aflat un schit anterior construcţiei Mânăstirii Sinaia – se pare ca prima locuinţa din zona.

Uzina electrică din Sinaia este situată pe malul de est al Prahovei. Reprezintă un obiectiv nevizitabil deocamdată, care adaposteşte componente şi maşini de fabricaţie germană aduse în ţară la începutul secolului XIX şi care asigurau la vremea aceea necesarul de curent electric pentru oraş.

Gara Sinaia şi gara Regală. Prima a fost construită în anul 1913 de catre Compania “Demeter Cartner”, iar a doua ceva mai târziu şi a fost rezervată exclusiv familiei regale şi a oaspeţilor săi, respectiv conducatori de stat străini. Pe peronul gării Sinaia se află o placă comemorativă în amintirea Primului Ministru român, I.Gh.Duca asasinat de legionari în anul 1933, chiar în acel loc. În ceea ce priveşte gara Regală, situată la câţiva zeci de metri departare, s-a păstrat tradiţia în ceea ce priveşte destinatia iniţială. Astfel, în perioada comunistă, un tren prezidenţial i-a adus aici pe preşedintele american Gerald Ford şi pe Nicolae Ceauşescu.

Vilele unor personalităţi marcante ale vieţii culturale şi politice din prima jumătate a secolului XX :

Vila Carola– în anul 1927 aici a locuit violonistul Yehudi Menuhin, elev al lui George Enescu. Este situată în cartierul Furnica, al oraşului Sinaia;

Vila Constantin Argetoianu -acest om politic a trăit între 1871-1955, a reprezentat Partidul Liberal şi a fost Prim Ministru al României;

Vila Take Ionescu Remarcabilul om politic a reprezentat ultima guvernare a Partidului Conservator, fiind Prim Ministru timp de câteva luni. A trăit între 1858-1922. La începutul secolului XX devine preşedinte de onoare al Societăţii “Vârful cu Dor”;

Vila Irene Procopiu –este cunoscută şi sub numele de vila “Capriţa”. Irene Procopiu a fost prima doamnă de onoare a Reginei Maria;

Casa lui Nicolae Iorga– Marele istoric şi-a trăit ultimele clipe ale vieţii la Sinaia, în vila sa, de unde a fost ridicat de legionari în anul 1940 şi dus în pădurea de la Strejnic, unde l-au asasinat cu bestialitate. Nu este deschisă pentru public.

Casa Anastasie Simu sau Vila Retezat. Acesta a fost un renumit colecţionar de arta şi a trăit între 1854-1935. În anul 1920 fondează Muzeul Şimu din Bucureşti;

Casa Generalului George Mihail. A fost comandant al Batalionului Vanători de Munte din Sinaia, şi, ulterior, comandantul Armatei Române, în anul 1944;

Vila Alinei Ştirbei. A fost construită în anul 1890 de soţia renumitului general Florescu, acesta fiind Ministrul Armatei în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

Vila Salamandra Iniţial, această vilă a fost reşedinţa contilor de Linche, apoi a fost reconstruită în anul 1912. Actualmente adaposteşte sediul B.C.R. Sucursala Sinaia;

Vulpăria este situata în spatele Castelului Peleş şi la ea se ajunge urmarind o alee pietruita. Odinioară, aici erau adăposturi pentru vulpile ce aparţineau Familiei Regale a Romaniei. Adaposturile se mai păstrează şi în prezent, însa fară locatari. Chiar în curtea mare a vulpariei se afla fosta cabană “Vulparie”, care, din motive necunoscute, nu mai figurează in circuitul turistic.